Totul despre ceaiuri
Aici veti invata sa beti ceai si sa va tratati cu el

 

SPLINUTA (Solidago virga-aurea)
     media: 5.00 din 9 voturi

Descriere: Este numita in limbaj popular si floare-boiereasca, floare-buiaca, manunchi, smeoaica, splinarita, varga-de-aur. Aceasta planta medicinala se gaseste la margini de paduri, in santuri cu apa, pe povirnisuri si locuri defrisate de padure. Tulpina, stufoasa, presarata cu lujeri cu flori galben-aurii, ajunge la o inaltime de cca. 80 centimetri. Florile se pot aduna din iulie pina in octombrie. Se utilizeaza in bolile si hemoragiile intestinale. Splinuta este apreciata insa cu predilectie ca planta de leac impotriva bolilor renale. Florile si frunzele creeaza o senzatie racoritoare si intrucit planta deshidrateaza, ea este recomandata in afectiunile renale si vezicale. Marele medic naturist, preotul Kunzle, istoriseste in scrierile sale despre un barbat de 45 de ani care suferea de o boala grea de rinichi ce se tot agrava. In cele din urma a trebuit sa-i fie scos un rinichi. Si celalalt rinichi avea puroi si nu mai putea functiona normal. Atunci omul s-a pus pe o cura cu splinuta. A amestecat splinuta, dragaica (sinziene) si urzica-moarta-galbena in parti egale, si-a pregatit din ele un ceai si a baut 3-4 cesti in timpul zilei, in inghitituri mici, drept care boala i-a trecut complet, dupa cum singur a declarat, in 14 zile. Splinuta are efect impreuna cu dragaica si urzica-moarta-galbena sau alba chiar si in scleroza renala, in irigarea renala si la racordarea la rinichiul artificial, in toate cete trei cazuri am putut obtine succese prin tratamentut fitoterapeutic indicat. Astfel, un barbat in virsta de 52 de ani, considerat de doctor a avea scleroza renala incurabila si pensionat de boala, a venit grifind si asudind la mine, dupa ce a urcat scara pina la etajul intii si s-a trintit - rasuflind din greu - intr-un fotoliu. Dupa numai o saptamina in care a baut zilnic cite 3 cesti din amestecul de ceaiuri mentionat, i-a mers deja vizibil mai bine. Folosea insa toate plantele proaspete, din natura. Dupa a treia saptamina nu-l mai supara nimic. Toate incordarile nervoase de pe urma diverselor stari sufletesti ale omului se descarca prin rinichi. De aceea, dupa un soc de ordin afectiv, fie moartea subita a cuiva apropiat si drag, fie orice alta nenorocire, se stie ca rinichiul este cel care sufera mai mult. Splinuta se dovedeste a fi o planta medicinala care influenteaza cit se poate de pozitiv viata afectiva. Ca atare, ceaiul de splinua ar trebui consumat neaparat in cazul unor deceptii si al altor stari sufletesti stresante. Ingerul pazitor al plantelor medicinale se gaseste in imediata apropiere a splinutei. Simtim efectul ei de echilibrare in stari emotionale grele, asemenea unei miini care mingiie, consoleaza si calmeaza. Deja privelistea splinutei in mijlocul naturii actioneaza asupra noastra linistitor. Ar trebui sa fim recunoscatori ca stim in apropierea noastra o planta care aduce atita mingiiere.
Mod de folosire: Prepararea ceaiului : Se opareste 1 lingurita (cu virf) de splinuta cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. - Din amestecul de ceaiuri deja mentionat se ia tot 1 lingurita (cu virf si se pregateste ca mai sus).

  postat de teodoraa in 2009-02-21 18:21 0 comentarii

Dragaica, Sinzienele (Galium)
     media: 5.00 din 7 voturi

Descriere: Exista mai multe soiuri de Galium: lipicioasa (Galium aparine), numita si asprisoara, cornatei, iarba-lipitoare, turtita, este raspindita pe ogoare, cimpii si de-a lungul gardurilor, fiind de aceea combatuta de tarani cu ierbicide. Atinge o inaltime de 60-160 centimetri, are radacina frunzelor verticilata (asezata in jurul unei axe in acelasi nivel) si umbele alb-verzui pedunculate. Datorita tulpinii cu par aspru, aceasta planta este o „cataratoare”, fiind numita de aceea „lipicioasa” sau „iarba-lipitoare”. Dragaica (Galium verum), numita si floarea-lui-Sf.Ion, inchegatoare, sinziene, sinziene- galbene, smintinica, prefera inaltimile, se tine drept, ajunge la o inaltime de 30-60 cetimetrii si are flori galben-aurii cu mireasma puternica de miere. Planta inflorita este culeasa in iulie. Sinzienele (Galium mollugo), numite si dragaica, peteala-reginei, sinziana-alba, au florile delicate, de culoare alb-galbuie, asemanatoare florii-miresei, un parfum amintind usor mierea si se intilnesc foarte des in povirnisuri si pe margini de drum, mai mult culcate la sol decit in picioare in timpul infloririi. Toata florile amintite sunt aproape identice in puterea lor lecuitoare. Se si utilizeaza in acelasi mod. Planta aceasta care creste in cantitati mari a fost data tot mai mult uitatii. Dar tocmai ei ar trebui sa i se acorde o atentie mai mare intr-o vreme in care bolile de cancer fac ravagii. Si aici trebuie sa accentuez ca forta curativa a plantelor proaspete este substantial mai mare, deci folosirea lor, in cazul bolilor grave, trebuie sa aiba loc in stare proaspata. Si in timpul iernii se pot gasi fire proaspete de sinzine albe pe locuri fara zapada, sub iarba uscata. Ceaiul de sinziene curata rinichii, ficatul, pancreasul si splina de factorii patogeni. Cei ce sufera de tulburari ale sitemului limfatic ar trebui sa bea zilnic din acest ceai. Ele este indicat si in cloroza, hidropizie si junghiuri intercostale. Folosit extern, ajuta foarte repede in toate bolile de piele, in rani, furuncule si comedoane. Spalaturile calde ajuta la intinderea tenului ofilit. Si sucul proaspat stors da rezultate bune, daca se ung zilnic cu el portiunile de piele bolnave si se lasa sa se usuce. Medicina populara recomanda dragaica si in epilepsie, isterie, coree, boli de nervi, retentie urinara, nisip si piatra la rinichi si in urina. Si la bolile gusei ajuta acest ceai daca se face zilnic foarte multa gargara. O femeie mi-a relatat ca a scapat astfel de gusa, de boala glandei tiroide. „Ma intilnesc anual, intr-un hotel al bailor Kneipp, cu o pereche din Viena/Molding, cu care sunt prietena. Cind ne-am revazut in anuml 1979, am constatat ca sotia facuse o gusa destul de vizibila. Se temea de operatie. I-am recomandat dragaica. Se face infuzie si se foloseste calda ca gargara adinca de foarte multe ori pe zi. In luna februrarie 2000 ne-am intilnit iarasi si iata, gusa disparuse. Mi-a povestit, in culmea fericirii, ca sotul ei ii adusese des dragaica proaspata; inca de la inceput simtise cum i se micsora gusa, pina ce a disparut complet.” In ultima perioada de timp s-au inmultit cazurile de paralizie a corzilor vocale. Se pare ca ar fi vorba aici de o viroza. Gargara si clatitul cu ceai de dragica sunt de un rapid ajutor. Despre preotul elvetian Kunze, aceste ceai este un leac de incredere si in cele mai grele boli de rinichi sau pionefrite (puroi la rinichi), chiar atunci cind nimic altceva nu mai da nici un rezultat. Foarte eficace este amestecul de dragaica, splinuta-de-padure si urzica-moarta-galbena in parti egale. In acest caz, efectul se manifesta foarte iute. El vorbeste de 14 zile. Se face infuzie de dragaica si se bea 1 ceasca pe stomacul gol, 30 minute inainte de micul dejun, iar restul pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. In caz de boala grea trebuie consumate 4 cesti pe zi. Dragaica a fost foarte apreciata in vremurile stravechi de femeile cu afectiuni uterine. Ea li se punea femeilor in pat cind se declansa nasterea, pentru a le micsora durerile facerii. Aceasta credinta s-a transpus apoi asupra Fecioarei Maria. Maica Domnului a folosit dragaica in loc de paie pentru culcusul ei sfint. Se mai spune ca ar fi pus pruncul Iisus dragaica in loc de perna moale de iesle. O legenda din Silezia relateaza ca Sfinta Fecioara a luat dragaica pentru ca este singura pe care magarul n-o minca. Asta este adevarat. Desi dragaica este cautata de vaci, porcii si magarii o refuza. Preotul Kunzle istoriseste in scrierile sale despre un barbat de aproximativ 45 de ani care suferea de o grava boala de rinichi ce sa tot inrautatea. In cele din urma a trebuit sa-i fie scos un rinichi. Si celalant rinichi se umpluse de puroi si nu mai putea functiona normal. Atunci omul s-a pus pe o cura cu dragaica. A baut zilnic 4 cesti din amestecul de plante pentru ceaiuri mentionat mai sus, adica dragaica, splinuta-depadure si urzica-moarta-galbena in parti egale. A luat de mai multe ori pe zi cite o inghititura, iar consecinta a fost ca boala i-a trecut complet. Acelasi amestec de ceaiuri se recomanda si in scleroza renala sau in alte boli grave de rinichi. In timp ce cunoscutul botanist austriac Richard Willfort atrage atentia in cartea sa „Gesundheit durch Heilkrauter” (Sanatate prin plantele naturale) asupra faptului ca bautul ceaiului de dragaica si clatitul cu el sunt un mijloc excelent in cancerul limbii si ca sucul proaspat stors si amestecat cu un ajuta in ulceratii canceroase de tot felul si in boli de piele de natura canceroase, de Heinrich Nauthaler scriue in „Das Krauterbuch” (Cartea despre plante medicinale ) urmatoarele in legatura cu dragaica: „Dragaica alba este in unele regiuni recomandata si astazi impotriva cancerului, lucru nepermis caruia trebuie sa ne impotrivim cu hotarire”. Experinente proprii legate de dragaica, sunt expuse in continuare, pentru ca sa apreciati singuri, puterea tamaduitoare. „Cu aproximativ 10 ani in urma, am auzit despre imbolnavirea unui medic stomatlog din Linz de cancer al limbii. Dupa operatie slabise foarte tare si trebuia sa se duca la Viena pentru raze. L-am sfatuit sa faca gargara cu ceai de dragaica. O saptamina mai tirziu am aflat deja ca razele nu-i mai era necesare si ca bolnavului ii este mult mai bine. Curind s-a vindecat complet. Ceva mai tirziu am aflat despre o femeie de 28 de ani, bolnava tot de cancer al limbii. A fost sfatuita se consulte un medic din Karnten. Acesta i-a promis ca o vindeca in 5 ani complet si i-a prescris un ceai de plante pe care bolnava mi l-a aratat la un moment dat. L-am recunoscut ca fiind ceai de dragaica. Pentru a o scuti de atatia bani aruncati pe calatoriile de la Karnten si pe alte cheltuieli, i-am aratat dragaica in natura ca sa si-o poata culege singura. S-a vindecat de aceasta boala groaznica. Inca un exemplu: era sfirsit de martie cind o femeie tinara din Viena mi-a povestit ca mama ei, in virsta de 63 de ani, este grav bolnava si ca se afla inaintea unei a doua operatii care trebuie sa aiba loc pe 19 aprilie. Bolnavei ii crescuse deodata, cu o jumatate de an in urma, o tumoare canceroasa pe laringe. Doctorul nu-i spusese atunci adevarul, descriindu-i boala ca fiind o formare de gusa. Astfel, bolnava ajunsese la prima operatie. Timp de 6 luni totul decursese normal. Acum aparusera insa la bratul sting dureri fantastice, care nu conteneau zi si noapte. Mina era umflata, bolnava nu-si mai simtea mina si bartul, nemaiputind tine nici macar o foaie de hirtie. Pentru a-i usura durerile, medicul primar care o operase prima data propusese o a doua operatie, care trebuia, dupa cum am spus, sa aiba loc la 19 aprilie si la care sa-i sectioneze un nerv din git si clavicula pentru a o elibera macar de durerile cele mai insuportabile. Doctorul sustinea ca nu mai exista nici un alt ajutor medical. Totusi, am sfatuit-o pe femeia respecitva sa bea ceai de dragaica si sa faca gargara cu el. I-am mai recomandat un amestec – cu efect de impiedicare a formarii cancerului – de ceaiuri de plante, si anume 300 grame de filimica, 100 grame de coada soricelului si 100 grame de urzica (1 1 litru pe zi, cite o inghititura la fiecare 20 minute), precum si ungerea si frictionarea cu alfie de dragaica. Va puteti imagina mirarea si bucuria mea cind am aflat ca durerile incetasera dupa 4 zile! Ininte de 19 aprilie, femeia a inceput sa-si simta iarasi mina si bratul, putind sa le miste. Medicul primar a fost vizibil surprins cind fiica l-a rugat sa nu mai efectueze a doua operatie. A ramas impresionat atunci i-a relatat fidel despre tratamentul cu plante medicinale si i-a spus: <> Am aflat dupa citva timp ca femeii ii merge <> - citez exact cum mi s-a comunicat – si ca poate deja sa se ocupe de gospodarie si de familia ei de sase persoane”. Si tratind ulceratiile canceroase se pot obtine vindecari. In timp s-au inmultit boli maligne de piele care se manifesta sub forma unor pete intunecate, bine conturate si aspre. Se presupune ca ar fi vorba de o boala infectioasa. In acest caz, tratamentul cu suc proaspat de dragaica se alifie de filimica de rezultat. Simultan trebuie folosit insa neaparat ceaiul depurativ de filimica, urzica si coada-soricelului. O femeie din Austria superioara avea un nodul in cerul gurii, care-i pricinuia dureri ingrozitoare in toata gura. Clatindu-se cu ceai de dragaica, a scapat in 4 zile atit de nodul cit si de dureri. Afirmatia ca folosirea dragaicei in astfel de boli este „un lucru nepermis” nu poate sta deci in picioare. Este insa sigur ca nu numai plantele aduc ajutor, ci si atotputernicia Domnului. La urma urmei, totul este in miinile Domnului!
Mod de folosire: -prepararea ceaiului: Se foloseste 1 lingurita (cu virf) de dragaica la 1 litru de apa, se opareste, se lasa sa stea putin. -suc proaspat: Se spala dragaica proaspata si se stoarce, cit este inca in stare umeda, cu ajutorul storcatorului electric de uz casnic. -prepararea alifiei: Sucul proaspat este amestecat cu unt la temperatura camerei pina se formeaza o pasta alifinoasa care se pastreaza in frigider.

  postat de teodoraa in 2009-02-21 18:20 1 comentarii

URZICA-MOARTA-GALBENA (Lamium galeobdolon)
     media: 5.00 din 5 voturi

Descriere: Aceasta planta poarta si numele de galbinita, sugel-galben, urzica-galbena, urzica-moarta, zabrea. Ea creste in paduri umede si santuri, sub tufisuri, linga garduri si garduri vii, printre darimaturi, pe locuri umede, lumbroase si pretutindeni unde se intilneste si urzica. Infloreste in lunile aprilie si mai, iar in zonele muntoase chiar si mai tirziu. Rizomul vivace (care traieste mai mult de un an) formeaza tulpini verticale, inalte de pina la 50 centimetri, frunzele sunt dispuse incrucisat in serii la niveluri diferite, avind forma unui ou si sunt crete, florile stau intr-un verticil fals la subsuoara f'runzei. Se colecteaza frunzele si florile. Ca si urzica-moarta-galbena, urzica-moarta-alba (Lamium album) - purtind in limbaj popular si numele de fata-mitei, mierea-ursului-cu-flori-balai, sugel-alb, urzica-alba, urzica-creata, urzica-moarta - este si ea o planta medicinala remarcabila. Ea infloreste ca buruiana din mai pina in octombrie pe drumuri, printre danmaturi si terasamente de cale ferata. Se culeg si frunzele, insa in primul rind florile. Ceaiul preparat din ele ajuta in bolile grele ale organelor pelviene si in tulburarile si durerile menstruale, daca se iau 2 cesti pe parcursul zilei. Are si efect depurativ combate insomnia pe baza nervoasa si este un remediu eficace in cele mai diferite maladii ale femeilor. Femeile cu vesnice afectiuni ale organelor pelviene si fetele tinere ar trebui sa aprecieze mult acest ceai. Florile si frunzele urzicii-moarte-galbene se folosesc in maladii asemanatoare, mai ales in retentie urinara, boli ale cailor urinare, usturimi la urinat, boll renale grave si anasarca. Florile sunt indicate in tulburari digestive , scrofuloza si eruptii cutanate. in acest scop se bea o cana cu ceai dimineata. Contra ulceratiilor si a varicelor ajuta compresele cu infuzie. Urzica-moarta-galbena este recomandata impotriva paraliziei vezicale la oamenii batrini, in racelile vezicii urinare si in nefrite. O baie de sezut cu adaos de urzica-moarta-galbena este deosebit de binefacatoare. In scleroza renala incurabila, irigare renala si racordare la rinichi artificial, urzica-moarta-galbena, amestecata in parti egale cu dragaica si splinuta, aduce rezultate lecuitoare dintre cele mai bune. Daca nu poate fi procurata urzica-moarta-galbena, atunci se poate adauga si urzica-moarta-alba.
Mod de folosire: Infuzie: 1 lingurita (cu virf) la 1/4 litru de apa - a se opari doar, a se lasa putin in repaos. Comprese: 3 lingurite (cu virf) la 1/2 litru de apa - a se opari, a se lasa putin in repaos. A se umezi cirpe cu infuzie si a se aplica astfel comprese calde. Adaos la baia de sezut: A se vedea ,,Bai de sezut" (se foloseste intreaga planta). Amestec de ceaiuri: A se amesteca urzica-moarta-galbena, dragaica si splinuta in parti egale. A se opari 1 lingurita (cu virf) din acest amestec cu 1/4 litru de apa. A se lasa sa stea putin.

  postat de teodoraa in 2009-02-21 18:18 1 comentarii

Ceai de Coada-Soricelului (Achillea millefolium)
     media: 5.00 din 4 voturi

Descriere: Alte denumri: alunele, braditel, ciuresica, crestatea, crivalnic, garva, iarba-oilor, iarba- stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina. Coada-soricelului este o planta medicinala careia nu putem sa nu-i rezervam un loc in viata noastra. Desi ea constituie sprijinul nostru de baza in unele maladii grave, este considerata in primul rind o planta de leac pentru femei. Nu am cuvinte suficiente ca sa recomand femeilor coada-soricelului. Preotul Kneipp este de parere in scrierile sale: „De multe nenorociri ar fi curatate femeile, daca ar recurge din cind in cind la coada-soricelului!”. Ca este vorba despre o fata tinara care are tendinte spre un ciclu neregulat sau de femeie mai in virsta aflata in plina menopauza sau care a trecut de aceasta perioada, pentru oricare, fie tinara, fie batrina, este importanta sa bea din cind in cind cite o ceasca cu ceai de coada- soricelului. El infulenteaza in toate privintele in mod favorabil organele pelvienel (genitale) ale orcarei femei, asa ca o femeie nu poate face nimic mai bun pentru sanatatea ei decit sa-si culeaga, cu ocazia unei plibari prin padure si cimpie, un buchet proaspat de coada-soricelului. Ea creste in cantitati mari pe cimpii si durmuri inguste de tara, pe la margini de paduri si de lanuri de cereale. Folrile sunt albe sau trandafirii si au in soare un parfum aromatic, acrisor. Florile trebui culese in soare puternic, caci atunci creste continutul in uleiuri volatile si deci forta lecuitoare. „Cunosc o tinara hangita despre care s-a spus deodata ca ar avea cancer la organele pelviene. I s-au prescris raze cu colbalt. Rudele sale au fost instiintate de medici ca boala este incurabila. M-am gindit la preotul Kneipp si la indicatiile sale in legatura cu tuburarile organelor pelvinene si i-am recomandata tinerei femei sa bea atita ceai de coada-soricelului pe zi cit poate sa suporte. Ca mirata am fost cind am primit, nici trei saptamini mai tirziu, prin posta vestea ca se simte excelent si ca incet, dar sigur, a inceput sa-si recapete greutatea normala !” In cazul unei inflamatii a ovarelor se intimpla adesea ca prima baie de sezut cu coada-soricelului sa si alunge durerile, iar inflamatia sa se retraga treptat. La fel de eficiente sunt aceste bai in incontinenta urinara a oamenilor batrini si a copiilor, ca si in leucoree (poala alba, scurgeri). In aceste cazuri trebuie sa se bea suplimentar ceai de coada-soricelului, si anume 2 cesti pe zi. Si la prolaps uterin se fac o perioada mai indelungata de timp bai de sezut cu coada-soricelului, se beau in plus 4 cesti cu ceai de cretisoara pe parcursul intregii zile, inghititura cu ingititura, si se maseaza cu tinctura de trista-ciobanului zona pleviana, pornind de la vagin in sus. Miomurile sunt facute sa dispara cu ajutorul bailor zilnice de sezut cu coada-soricelului continuate o perioada mai lunga de timp, pina ce controlul medicului va constanta retragerea totala. „O tinara de 19 ani nu avea ciclu. Medicul specialist ginecolog i-a prescris pilula. Ciclul tot nu i-a venit, in schimb i s-a marit enorm volumul sinilor. A refuzat sa ia in continuare pilula. Ingrijorata, mama ei a venit la mine. Am sfatuit-o sa-i dea fetei, zilnic, dimineata pe stomacul gol, o ceasca de ceai de coada-soricelului. Dupa patru saptamini, totul a fost in regula si asa a ramas si pina astazi. Imi aminesc si de o alta situatie asemanatoare, care a ajuns insa un caz pentru spitalul de boli nervoase ca urmare a faptului ca nu i-a folosit nici una din doctoriile adminsitrate. Din pacate, pe vremea aceea n-aveam atita experienta in matierie de plante medicinale ,” Si in menopauza femeia ar trebui sa recurga hotarit la ceaiul de coada-soricelului. Ar fi curatata de nelinste interioara si de alte stari neplacute. Si baile de sezut cu coada-soricelului au influenta favorabila asupra sanatatii. Baile de picioare cu adaos de coada-soricelului fac bine si in nevritele de la brate si picioare. Coada-soricelului trebuie insa culeasa in ora insorita a amiezii. In cele mai multe cazuti, aceste bai ajuta deja dupa prima data, luind toate durerile „cu mina”. Ceaiul de coada-soricelului este recomandat de Dr. med. Lutze in cazul „congestiei cerebrale instite de dureri de parca ar vrea craniul sa pocneasca, apoi impotriva ametelii, a greturilor, a bolilor de ochi insotite de lacrimari, a durerilor acute de ochi si a hemoragiilor nazare…” O migrena, cauzata de schimbare vremii sau de foehn, este inlaturata de o singura ceasca cu ceai de coada-soricelului, bauta fierbinte si incetul cu incetul; consumindu-se acest ceai in mod regulat, migrena poate sa treaca de tot. Intrucit coada-soricelului este numit in vechile carti despre plante medicinale „leacul tuturor relelor”, ea poate fi folosita acolo unde orice altceva pare a fi de prisos. Ea va alunga din organism prin forta ei depurativa diferite boli care sa instalasera de ani de zile. Totul este sa se faca incercarea. Nu este in general cunoscut faptul ca aceasta planta este o infulenta pozitiva asupra maduvei osoase si ca stimuleaza hematopoeza (formarea singelui). Ea ajuta in afectiunile maduvei osoare, in care orice alt medicament clacheaza si chiar in osteoporoza, daca se fac cure de ceai de coada-soricelului, bai si frectii cu tinctura de coada-soricelului. Aceasta planta medicinala este un mijloc hemostatic bun in oprirea hemoragiilor pulmonare si poate vindeca, impreuna cu radacina de obligeana, cancerul pulmonar. Radacinile de obligeana sunt mestecate pe parcursul zilei, iar din ceaiul de coada-soricelului se bea dimineta se seara cate o ceasca, inghititura cu inghititura. Ceaiul este de un ajutor foarte rapid pentru hemoragiile stomacale, pentru hemoroizii care singereaza puternic, ca si pentru greutatile si arsurile la stomac. In raceli, dureri de spate sau reumatice trebuie baut ceai de coada-soricelului in cantitate mare si cit se poate de fierbinte. Ceaiul stimuleaza si activitatea renala regulata, inlatura inapetenta, balonarile si crampele stomacale, tulburarile hepatice, inflamatiile traiectului stomacal si intesitinal, stimuleaza activitatea intestinala si are astfel grija de scaunul sa fie regulat. Intrucit ajuta si in tulburari circlatorii si spasme vasculate, poate fi recomandat cu mult caldura in anghina pectorala. Mincarimile neplacute din vagin se indeparteaza prin efectuarea unor spalaturi si bai de sezut cu infuzie de coada-soricelului. Pentru tratamentul hemorizilor se poate prepara o alifie deosebit de buna din flori de coada-soricelului (a se vedea „Modul de folosire”).
Mod de folosire: -infuzie: Se opareste 1 lingurita (cu vraf) cu 1 litru de apa si se lasa putin in repaos. -tinctura: Florile de coada-soricelului culese in soare se introduc, fara a le indesa, intr-o sticla pina la git, se toarna desupra rachiu de secara sau fructe de 38-40%; se lasa sa stea 14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit. -alifie de coada-soricelului: Se infierbinta bine 90 de grame de unt nesarat sau de untura de porc, se adauga 15 grame de flori de coada-soricelului proaspete si taiate marunt si 15 grame de frunze de zmeura taiate fin, se lasa sa sfiriie scurt in grasime, se amesteca si se da tiagia deoparte. In ziua urmatoare se incalzeste totul usor, se stoarce printr-o bucata de tifon si se introduce in borcane uscate, pregatite dinainte. A se pastra la frigider! -bai de sezut: A se lasa 100 de grame de coada-soricelului (intreaga planta) peste noapte in apa rece, a se da a doua zi in colcot si a se adauga la apa rece (a se vedea si „Bai de sezut”)

  postat de teodoraa in 2009-02-21 18:16 1 comentarii

Cimbrul (Thymus serpullum)
     media: 5.00 din 4 voturi

Descriere: Numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de- gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”. Stareta Hildegard von Bigen mentioneaza cimbru ca leac impotriva leprei, a paralizei si a bolilor de nervi. Cine bea dimineata in loc de cafea o ceasca de ceai de cimbru va resimti curind efectul sau binefacator: o prospetime a spiritului, o senzatie placuta in stomac, lipsa tusei de dimineata si o stare generala buna. Cimbrul, museteul si coada-soricelului culese in soare si aplicate ca perna uscata de plante, la care se bea simultan un ceai facut din aceste plante, ajuta la alinarea durerilor nevralgice faciale. Daca acestea sunt insotie de crispari ale fetei, se foloseste suplimentar o perna uscata de pedicuta. Un taran in virsta de 79 de ani suferea de 27 de ani de o grava nevralgie faciala. Fusese operat deja de citeva ori la fata. Isi atrasese boala cind venise intr-o zi acasa ud leoarca de la cimp si, fiind chemat in calitatea sa de primar la o sedinta urgenta, nu avuse timp sa-si schimbe hainele, plecind cu ele ude pe el. In ultimile luni ale bolii, gura i se retrasese cu dureri mari aproape pina la ureche. Comrpresele cu ireburi suedeze i-au adus la inceput o usoara ameliorare. Abia cind plantele enumerate mai sunt si culese in soare i s-au aplicat ca perna, s-a veazut fulgerator o schimbare in bine. A mai baut din acest fel de ceai si dupa ce i-a trecut nevralgia faciala. Cind copilul meu de vreo 4 ani, nu se putea reface dupa un tifos. Doi ani am tot incercat fara rezultat diferite metode. Dupa o singura baie de cimbru, cu durata de 20 de minute, la care fusesem sfatuita, a iesit un alt baiat din cada. Ca si cum s-ar fi apasat un buton, a cazut de pe el tot ce era bolnav asemenea unui palton si din acea zi a inceput sa infloreasca in mod vizibil. Cimbrul se culege in perioada infloririi, din iunie pina in august; cel mai bun este cel cules in soarele amiezii. Florile pot fi puse intr-o stica umpluta pina la git si lasate 10 zile la macerat in ulei sau se poate face un sirop. Uleiul de cimbru se foloseste contra paralizei, in apoplexie, scleroza in placi (multipla), atrofie musculara, reumatism si entorse. In cazul crampelor abdominale, stomacale si menstruale, ca si in spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrul atit in uz intern cit si in uz extern. Se beau 2 cesti pe zi. Florile culese in soare amiezii si uscate se aplica extern sub forma de perne de planta in cazul crampelor. Inainte de culcare aceasta perna se incalzeste intr-o tigaie si se pune pe stomac sau bazin. Se recomanda pernele de planta si in umflaturi, contuzii si reumatism vechi. Asociat in parti egale cu patlagina-ingusta, cimbrul si-a dovedit eficacitatea in combaterea afectiunilor cailor respiratorii, a secretiilor abundente ale bronhiilor si a astumului bronsic, ba chiar a tusei convulsive. Intr-o ceasca cu apa fierbinte se introduc o felie de lamiie si 1 lingurita de amestec cimbru-patlagina. Repaus: 1 minut. Ceaiul trebuie baut foarte fierbinte si in inghitituri mici. Se prepara proaspat de 4-5 ori pe zi; daca ameninta pericolul unei pneumonii, acest ceai luat din ora-n ora in inghitituri mici nu-si va rata efectul. Din fericire, mai exista insa multe mame care n-au uitat cimbrul. De foarte multe ori nu se tine insa sema de faptul ca daca se da copiilor bautura direct din frigider se poate ajunge la o bronsita cronica, iar aceasta duce in anii urmatori la emfizem cu grea insuficienta respiratorie .
Tinctura de cimbru (a se vedea „Modul de folosire”) serveste ca ferctie pentru fortificarea membrelor de la copii slab dezvoltati; dar si bonavii de scleroza in placi (multipla) ar trebui sa apeleze la aceasta frictionare. De cit chin ar putea fi curatate unele familii daca un copil bolnav ar fi tratat la timp cu cimbru, fie sub forma de ceai, fie de bai. Multi copii agitati sau nervosi au capatat un somn sanatos ptrintr-o baie de cimbru. Dar si oameni suferind de surescitare nervoasa si depresiuni se insanatosesc la scurt timp dupa ce fac asemenea bai. N-ar trebui trecut cu vederea faptul ca aceasta planta medicinala este un remediu indicat contra patimei betiei. Se toarna 1 litru de apa clocotita peste 1 pumn plin de cimbru, se acopera si se lasa 2 minute in repaus. Ceaiul se pune intr-un termos si se da alcoolicului la fiecare sfert de ceas cite o lingurita plina. Urmeaza greturi, varsaturi, purgatie si urinari puternice, valuri de sudoare, o mare pofta de mincare si senzatie de sete. In caz de recidive, care la inceput sunt inevitabile, iar mai tarziu tot mai rare, cura se repeta. Si in crizele de pilepsie se recomanda cimbrul. Ceaiul, 2 cesti pe zi, nu se bea in criza, ci pe tot parcursul anului sub forma de cura de 2-3 saptamini, cu intreruperi de cite 10 zile. Minunat si foarte puternic este siropul de cimbru. In raceli, el se administreaza inaintea meselor.


Mod de folosire: -infuzie: O lingurita (cu varf) de plante este oparita cu 1 litru de apa proaspat fiarta si se lasa sa stea putin. -adaos la baie: Pentru 1 baie completa – 200 grame de plante (a se vedea „Bai complete”) -tinctura de cimbru: Cu inflorescente culese in soarele amiezii se umple o sticla pina la git, fara a se indesa, se toarna rachiu de secara sau de fructe de 38-40% si se lasa sa stea 14 zile la soare. -ulei de cimbru: Cu inflorescente culese in soarele amiezii se umple o stica, fara a se indesa si se toarna deasupra ulei de masline presarate la rece, in asa fel incit uleiul sa stea peste flori intr-un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit. -perna de plante: Se umple o perna cu plante si se insaileaza. -sirop de cimbru: Florile si tulpinile culese in soare se umezesc cu miinile ude la introducerea intr-un borcan. Se pun in straturi cu zahar nerafinat si se apasa pentru a se indesa in borcan. Se lasa totul cca. 3 saptamini in loc insorit. La filtrare, florile si tulpinile imbibate cu zahar trebuie spalate doar cu putina apa, care se toarna apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic sa se evapore fara a-l lasa sa fiarba. Siropul n-are voie sa devina nici prea subtie, nici prea gros, deci este lasat sa se raceasca o data sau de odoua ori, pentru a se face o proba.

  postat de teodoraa in 2009-02-21 18:07 1 comentarii

Varietati de ceai
     media: 5.00 din 7 voturi

Ceaiul Alb
Ceaiul alb este acela in care predomina mugurii si nu frunzele. Este cules din plante speciale de ceai cunoscute sub numele de Shui Hsien si Dai Bai. Cel mai bun ceai alb se numeste Baihao Yinzhen, care inseamna „ace albe pufoase de argint”. Variantele mai putin fanteziste sunt numite Baimudan (sau Pai Mu Tan) si Show Mee (sau Shoumei).

Ceaiul verde
Exista multe varietati de ceai verde, dintre care putine sunt cunoscute in afara Asiei. Aceasta lista contine doar o mica parte din ceaiurile baute in China, Japonia sau India. Ceaiul verde nu este oxidat deloc; frunzele proaspat culese sunt rulate si arse imediat. Ca rezultat, ceaiul verde are calitati mult mai vegetale sau erbacee decat ceaiul negru sau maroniu. Majoritatea ceaiurilor verzi produc o bautura verzuie. Oamenii obisnuiti cu ceaiul negru recunosc adesea gustul deosebit al ceaiului verde

Gyocuro (Japonia)
Cel mai valoros ceai japonez. Cunoscut si sub denumirea de „Perla de Roua” acest ceai este surprinzator de bogat.

Piciorul Paianjenului (Japonia)
Acest ceai reprezinta o varianta a ceaiului Gyocuro, ars in cosuri de bambus. Frunzele care rezulta sunt lungi si subtiri, de unde si denumirea de „Piciorul Paianjenului”.

Matcha (Japonia)
Matcha este ceaiul pudra folosit in faimoasa ceremonie a ceaiului din Japonia. Se mai numeste si Tencha (inainte de a deveni pudra).

Sencha, Bancha, Houjicha (Japonia)
Sencha este numele generic japonez pentru ceai verde, avand calitati inalte, altele decat Gyocuro. Bancha se refera la ceaiurile culese tarziu. Ceaiul prajit se numeste Houjicha.

Genmaicha (Japonia)
Adesea, ceaiul Genmaicha mai este numit si „ceaiul popcorn”, deaorece ceaiul verde este amestecat cu orez prajit.

Lung Ching (China)
Denumit in general „Fantana Dragonului”, numele acestui ceai provine de la o faimoasa fantana in care se spune ca traia un dragon. Se presupune ca acest ceai trebuie preaparat cu apa din acea fantana. Chiar si cu apa obisnuita, se prepara un ceai minunat, cu o aroma complexa, subtila, aproape dulce.

Praf de pusca (China)
Acesta este un ceai tare, cu nuante de pamant, rulat in mici granule.

Baozhong (China)
Numit de asemenea si Bao Jong sau Pouchong, acestui ceai i se permite sa se usuce inainte de a fi ars; de aici mai are doar putin pana la a deveni maroniu. Este adesea privit ca a patra categorie de baza a ceaiului, de vreme ce se situeaza, ca oxidare, intre ceaiul verde si cel maroniu. Aroma sa se situeaza de asemena intre cea a ceaiului verde si a celui maroniu, cu o puternica nota de liliac. Baozhong este folosit ca baza pentru ceaiurile de iasomie.

Ceaiul maroniu (oolong tea)
Ceaiul maroniu este oxidat, dar nu atat de mult precum ceaiul negru. Intr-un fel reprezinta puntea de trecere de la ceaiul verde la cel negru, dar ceaiul maroniu trebuie judecat dupa propriile sale caracteristici, si nu trebuie comparat cu alte tipuri de ceai. Cele mai multe ceaiuri maronii au o intensa aroma florala si un remarcabil gust de piersica. Altele au calitati vegetative ca cele ale ceaiului verde. Culoarea bauturii variaza de la verde pal, la roz si apoi la auriu profund.

Formosa oolong (Taiwan)
Formosa, cultivat in Taiwan are o reputatie foarte veche ca fiind unul dintre cele mai fine ceaiuri maronii. Mai este numit si „Sampania Ceaiurilor”, pe buna dreptate in majoritatea cazurilor. Exista multe varietati. Cele mai multe variante de Formosa sunt comercializate in vest fara insa a le fi specificata varietatea sau numele locului; eticheta informeaza doar ca e vorba despre Formosa si mai ofera si clasa. Asa cum am mentionat ceaiul maroniu se claseaza in functie de calitate, nu doar dupa marimea frunzei.

Tie Guan Yin (China)
Daca este de calitate, acest ceai este intr-adevar un magnific ceai maroniu, la fel de bun ca Formosa. Culoarea sa variaza de la rozuliu la auriu, iar aroma sa de piersica este puternica si bogata.

Ceaiul negru
Ceaiul negru este produs prin lasarea frunzelor la uscat si apoi la oxidat timp de 10 – 16 ore inainte ca procesul sa fie oprit prin arderea frunzei.

Assam (India)
Aceasta varietate produce un lichid orange sau rosu, si o aroma deosebita de malt. Este un element comun in multe amestecuri de calitate superioara, dar merita sa-l incercati si neamestecat. Assam este un ceai tare, cu consistenta. Multe amestecuri iralndeze de mic dejun sunt in intregime Assam.

Ceylon (Sri lanka)
Exista mai multe varietati de ceai de Ceylon, dar majoritatea recoltelor din Sri Lanka sunt utilizate in amestecuri. Amestecurile comerciale cu marca „Orange Pekoe” sunt de obicei amestecuri din India si Ceylon. Acest ceai se apropie poate cel mai mult de ceea ce cred vesticii despre ceai: lichid rosiatic-maroniu; o aroma completa vioaie.

Darjeeling (India)
Acesta este cel mai scump ceai dupa cel negru. Spre deosebire de multe alte ceaiuri. Multe tipuri de Darjeeling sunt vandute sub numele plantatiei unde au fost cultivate. Din pacate, exista si multe ceaiuri etichetate ca fiind Darjeeling, pe cand ele sunt amestecuri care contin doar 50% Darjeeling. Si mai rau este ca majoritatea ceaiurilor de Darjeeling continute in aceste amestecuri sunt culese in timpul anotimpului ploios, si in consecinta sunt mai putin aromate. Daca intentionati sa cumparati ceai Darjeeling original, asigurati-va ca cumparati 100% Darjeeling, de preferat din prima si a doua infrunzire. Ceaiurile Darjeeling fine au un lichid mai clar decat cel al ceaiurilor negre, de la o culoare rosiatica luminoasa, la un auriu stralucitor. Astringenta este adesea foarte pronuntata, iar aroma si savoarea dau impresia de migdale si flori salbatice .

Keemun (China)
Acest ceai constituie baza multor amestecuri de mic dejun englezesti. (Unele ceaiuri de la micul dejun sunt in intregime Keemun). Ceaiul Keemun se prezinta intr-un remarcabil numar de varietati. Majoritatea produc un lichid cu o combinatie subtila de arome; aroma este adesea bogata si cu note de fruct, uneori doar amintind de prune sau mere. Unele ceaiuri Keemun au aroma delicata de fum (dar nu atat de puternica precum la Lapsang Souchong).

Lapsang Souchong (China)
Acest ceai este ars deasupra acelor fumegande de pin, ceea ce induce un miros si o aroma puternica de fum.Cele mai multe varietati nu sunt coplesite de fum, ci retin subtil si un amestec de alte arome. Lapsang Souchong se regaseste in multe amestecuri rusesti.

Nilgiri (India)
Nilgiri, Assam si Darjeeling sunt cele trei ceaiuri indiene pe care Consiliul Indian al Ceaiului le promoveaza pentru baut in stare naturala, ceaiuri pe care nu se cade sa le bei in amestecuri. Din pacate Nalgiri nu este atat de distins si interesant ca celelalte doua. Seamana foarte mult cu ceaiul de Ceylon, si ca si acesta majoritatea recoltelor de Nalgiri sfarsesc in amestecuri.

Sikkim (India)
Aceasta varietate provine dintr-o zona de culturi de ceai aproape de Darjeeling. El combina aroma delicata si supletea Darjeeling-ului cu maltul Assam-ului. Desi este un ceai excelent, nu este la fel de cunoscut ca Darjeeling, chiar daca e mai ieftin.

Yunnan (China)
Lichidul maroniu al ceaiului Yunnan are o aroma subtil piperata. Ceaiurile Yunnan de calitate sunt excelente. Unele ceaiuri Yunnan sunt folosite si in amestecurile rusesti.

Pu-erh
Pu-erh este un ceai din frunze neobisnuit de mari, cu o aroma de pamant caracteristica. Culoarea sa este foarte inchisa, aproape rosie. Este comercializat in gramezi Pu-erh, ia forma prajiturilor precum Pu-erh Cake Tea sau indesat in piese emisferice numite „Tuo Cha” sau „Ceai Cuib de Pasare”. Pu-erh difera de alte ceaiuri prin faptul ca sufera doua randuri de oxidari. Aceasta a doua oxidare este folosita uneori pentru a dezvolta un strat subtire de pamant pe frunze. Pu-erh este recunoscut pentru pretinsele sale calitati medicinale cu efect asupra tractului digestiv. Unii chinezi il beau doar ca pe un medicament. In orice caz este un gust castigat. Termenul „de pamant” este utilizat in sensul sau propriu caci unele ceaiuri Pu-erh chair au gust de noroi. Aceasta nu este o critica, dar incepatorii ar trebui totusi sa il guste inainte sa il cumpere.

Pu-erh auriu (China)
Acest pretios si rar Pu-erh este facut din frunze mici cu varful aurit. Produce o bautura aurie foarte catifelata.

Ceaiurile parfumate/ Amestecurile
Exista cu mult mai multe amestecuri de ceai decat pot fi enumerate aici, astfel incat mentionam categoriile foarte cunoscute. Compozitia si proportiile fiecarui amestec variaza de la negustor la negustor, si uneori exista chiar si secrete bine pastrate. In anumite zone de cultura sunt interzise amestecurile de ceai, dar in majoritatea cazurilor nu se intampla asa. Amestecurile contin de obicei ceai cultivat in India, Sri Lanka, Indonezia sau Africa.

English breakfast (Mic-dejunul englezesc)
Unele ceaiuri pentru mic-dejunul englezesc sunt amestecuri din ceaiuri din India si Ceylon; celelalte in mai mica sau mai mare masura, daca nu chiar in intregime sunt Keemun.

Earl Grey
Acest binecunoscut amestec englezesc este parfumat cu ulei de bergamota. Aceasta este un fruct citric ce are forma unei pere; uleiul este extras prin presare si apoi imprastiat peste amestecul de ceaiuri negre. (Exista si o planta numita „bergamota” care miroase la fel ca uleiul de bergamota. Dar aceasta planta nu este folosita in productia de Earl Grey) Nu exista standarde de baza pentru Earl Grey; distinctia sa provine din uleiul de bergamota. Unele ceaiuri Earl Grey sunt chiar bune; altele, din pacate, sunt prea aromate cu ulei, sau contin frunze de proasta calitate, ori amandoua la un loc.

Uleiul de bergamota are doua proprietati neobisnuite care afecteaza ceaiul. Una dintre ele este aceea ca ataca plasticul transparent, facandu-l sa devina opac. Acest aspect ar trebui sa ii puna pe ganduri pe oamenii care pastreaza ceaiul Earl Grey in pungi de plastic transparente. Cealalta proprietate este aceea ca contine o anumita substanta chimica ce determina sensibilitatea la lumina soarelui la anumiti indivizi. Sensibilitatea la soare produce o innegrire ciudata a pielii numita hiperpigmentare fotosensibila indusa.

Irish breakfast (Mic-dejunul irlandez)
Asa cum mentionam mai devreme, se foloseste de obicei Assam, foarte tare.

Iasomie (China)
In mod logic, acest ceai este parfumat cu flori de iasomie. Unele amestecuri sunt facute din ceai Baozhong, dar cele mai multe sunt ceaiuri neoxidate. Cel mai bun se numeste Yin Hao. Ceaiul de iasomie poate fi de la oribil, cel in care florile de iasomie sunt folosite in exces pentru a acoperi calitatea proasta a ceaiului, la cu adevarat remarcabila delicatesa (si remarcabil de costisitor).

Russian Caravan (Caravana ruseasca)
Un amestec popular, Russian Caravan te poarta cu gandul la vremurile cand ceaiul era adus in Rusia din China pe spatele camilelor. Adesea contine si putin Lapsang Souchong fumuriu, desi la baza are Keemun sau Yunnan. De asemenea poate contine si ceai maroniu.

  postat de teodoraa in 2009-02-08 11:55 0 comentarii

Ce nu stiai despre ceai
     media: 5.00 din 5 voturi

Opinii gresite despre ceai
1. Ceaiul reprezeinta orice bautura facuta din frunze uscate, flori, radacini, tulpini, seminte sau fructe din aproape orice planta.Nu, ceaiul reprezinta frunza uscata a plantei numite Camellia Sinensis . Originara atat in China cat si in India, aceasta planta este acum cultivata in multe tari din lume.
2. Ceaiul de plante este ceaiul adevarat.Nu, ceaiul de plante nu este de fapt un ceai, ci mai degraba o iarba, sau un amestec de ierburi. Numai in Statele Unite acest amestec este numit ceai. In alte parti ale lumii amestecurile de acest gen sunt numite infuzii.
3. Numai ceaiul medicinal aduce beneficii sanatatii.Ceaiurile medicinale sunt de fapt infuzii facute din ierburi specifice, flori sau extracte care ar putea aduce beneficii. Este disponibila o gama larga – unele cu importante semnificatii stiintifice, altele nu. Ceaiul, Camelli Sinensis, a fost indelung studiat pentru proprietatile sale medicale. Ceaiul verde contine polifenoli, si a fost studiat pentru antioxidantii sai si alte proprietati medicale.
4. Nu exista diferente intre ceaiul verde si cel negru in afara de culoare.Amandoua ceaiurile provin din planta camellia Sinensis. Diferenta este data de timpul necesar frunzelor pentru oxidare; ceaiul verde nu este oxidat deloc, in timp ce cel negru este supus la oxidare completa. Ceaiurile maronii sunt semi-oxidate.
5. Calitatea ceaiurilor din frunze libere si cea a ceaiului din pliculete este aceeasi.Termenul industrial pentru ceea ce se afla in pliculete este „praf”. Numai cateva mici particule de ceai mai ajung in pliculete. Totul este facut de masinarii. De la cules la impachetare, mana omului nu intervine in proces; rezultatul este pe masura. Tehnic, este posibil sa pui ceai de calitate in pliculete. Ceaiul din frunze libere, pe de alta parte are nevoie de o camera in care sa isi imprastie aroma. Acest lucru nu este posibil intr-un plic. Rupand frunza de ceai pentru a o introduce in plic, se altereaza calitatile ceaiului; aroma unica este pierduta prin evaporarea uleiurilor esentiale continute de frunze. Micile particule elibereaza rapid tot taninul in apa fierbinte, si tot rezulta este un ceai aspru care ususca limba. Pliculetele de ceai nu pot suporta mai multe infuzii. Toata aroma lor este rapid pierduta. In fine, un aspect important in savurarea ceaiului este sa privesti transformarile prin care trece frunza – iti pot spune multe despre ceai.
6. Ceaiul contine mai multa cofeina decat cafeaua.Ceaiul poate contine niveluri diferite de cofeina, care depind de tipul de ceai, diversitatea plantelor, si stilul de preparare. In general, ceaiul verde contine 5-20 miligrame, ceaiul maroniu contine 35-45 miligrame, iar ceaiul negru contine 45-60 miligrame de cofeina intr-o ceasca, in comparatie cu o ceasca de cafea normala care contine in jur de 125-185 miligrame de cofeina. Cofeina din ceai se situeaza la o scara de 1/40, fata de cafea unde se afla la o scara de ¼.

  postat de teodoraa in 2009-02-08 11:52 0 comentarii

Tratamente cu ceaiuri
     media: 5.00 din 5 voturi

Ceaiuri - tratamente cu ceaiuri - terapia ceaiului - vindecare prin ceai
Este ceaiul un remediu in tratarea anumitor boli, maladii, afectiuni cronice, hepatice, biliare?
DA. Putem zice cu certitudine ca tratamentele pe baza de ceaiuri din plante, fructe, diferite frunze, legumea, sunt un remediu naturist si fara contraindicatii in tratarea multor boli chiar grave pe care un pacient le poate avea?

Daca pana acum ati incercat tot felul de tratamente medicamentoase, retete pe baza de medicamente chimice, incercati o reteta pe baza de ceai. Aproape orice afectiune se poate trata naturist pe baza de ceai. Nu aveti nimic de pierdut de aceea puteti incerca cu incredere diferitele ceaiuri cecomandate de diferiti specialisti, site-uri, sau alte materiale care arate efectele benefice ale ceaiului in sanatatea omului.
De retinut ca noi nu garantam reusita intr-un anumit tratament pe care il gasiti la noi pe site. Am creat acest site care are un caracter informativ. Speram sa va ajutam. Oricum vizitati mai multe pagini si mai multe tratamente alternative ca sa vedeti care se potriveste cel mai bine organismului dumneavoastra.Unele plate le veti cunoaste pentru ca sunt foarte cunoscute si sunt folosite des in tratamentele alterantive si in cele naturiste, dar alte plante, fructe, legume, va trebui sa le cumparati de le diferite farmacii naturiste.
Cum se face un ceai calmant?
Contine: Conuri de hamei, flori de tei, fructe de paducel, radacina de odolean, talpa-gastei.
Tulburarile nervoase se datoresc in general surmenaju­lui, emotiilor puternice si repetate.
Printr-o viata ordonata, aceste stari pot fi inlaturate. Un ceai calmant va contribui la crearea unei stari de liniste.
Plantele medicinale ca odoleanul si talpa-gastei aduc o echilibrare si calmare a sistemului nervos. Fructele de paducel completeaza actiunea celorlalte plante, regland bataile inimii. Florile de tei si conurile de hamei intregesc actiuneaterapeu-tica a celorlalte plante, producand o stare de liniste a intregu­lui organism.
Se bea cate o ceasca de ceai cald, la nevoie sau in cure de 3-4 saptamani.
Ceaiul chinezesc

Cantitatea de ceai
De regula, în ceasca sau paharul cu 150-200 de grame de apa calda se pun aproximativ 3 grame de ceai si aceasta cantitate poate varia de la un caz la altul, în functie de sortimentul de ceai. De pilda, când se face ceaiul Puer, se pun în fiecare pahar aproximativ 5-10 grame, iar când se prepara ceaiul Wulong, se pune vreo jumatate de ceasca de ceai.
Cantitatea de apa folosita la pregatirea ceaiului este, de asemenea, strâns legata de preferintele si obiceiurile consumatorilor. În regiunile Xingjiang, Tibet, Mongolia Interioara si provincia Qinghai, populate de minoritati nationale , unde populatia consuma multa carne si putina vegetatie, ceaiul este foarte consistent si contine zahar, lapte si uneori sare. În vastele regiuni din nordul si nord-estul Chinei, se consuma de obicei caiul de iasomie în cantitate mare. În regiunile din bazinul cursului inferior si mijlociu al fluviului Yangtzi, se consuma ceaiul verde facut în pahare mici de portelan sau de sticla, iar în fiecare pahar se pune doar o mica cantitate de ceai. În provinciile Fujian, Guangdong si Taiwan, populatiei îi place sa consume ceaiul Kongfu, ceai pus în cantitate mare în cesti sau ceainice mici.
Batrânii si oamenii între doua vârste beau de obicei ceaiul consistent.
Temperatura apei
Temperatura apei este foarte imporanta pentru a face un ceai bun.
Când se prepara ceaiul verde de clasa 1, care este de obicei din muguri fragezi, nu este bine sa se foloseasca apa clocotita. Se recomanda ca apa sa aiba o temperatura de circa 80 de grade, pentru ca ceaiul facut sa se mentina verde, proaspat, iar vitamina C sa fie pastrata în cantitate maxima. Când se fac ceaiul negru sau cel de iasomie, trebuie sa se foloseasca apa de 100 de grade ca sa iasa gustul. Când se fac ceaiurile Wulogn si Puer, se propune ca ceaiul sa fie fiart în apa timp de câteva minute.

  postat de teodoraa in 2009-02-08 11:45 0 comentarii


 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0




Tratamente hemoroizi

 
   
Powered by www.ablog.ro
X
Termeni si conditii de utilizare